sabato 16 febbraio 2008

UN ALTRO CUORE POETICO, QUELLO DI ATTILIO MINGOLLA

Orria mia

Orria bedda, Orria mia,
tu si’ totta ‘nna puisia,

‘ncurunata si’ di gloria,
pircé ricca si’ di storria.

Ti la Puglia si’ la scemma,
pircé tieni cuddu stemma,

‘nnu castiedd’assa ‘mpunenti
ca fo reggia ti putienti.

‘nna liggenna ‘ppassiunata,
ti ‘nna storria travagghiata

‘nni ricorda cu tristezza,
ca pi ffa’ cuesta furtezza,

‘nna piccinna fo’ pricata
e di sobbra frabbicata;

pi crià li pitamienti
cchiù sicuri, cchiù putienti,

cu ddiventunu cchiù forti
contro ‘ncuarchi malasorti.

Cuedda mamma sbinturata
ca la figghia fo pricata,

intr’a cuddu skattacori
pi sfucà tanta tulori,

li minou ‘nna sentenza,
ca ci ‘ncuarchetunu penza,

cuedda sorti iastimata
pari sia ca s’è ‘vvirata:

“comu fuma custu cori
pilu strazi’ e lu tulori,

cussì Orri’a dda fumari
cu si ponnu rricurdari”.

Certu ch’è ‘nnu fattu stranu,
ci lu uardi ti luntanu,

‘stu paisi cussì iertu
ti fumori sta cupiertu.

Cuedda usanza dissumana
a cuedd’epuca pacana

facia parti ti ‘nnu ritu
ca nisciunu l’è capitu;

ma però nna cos’è certa
‘stu castieddu rest’all’erta.

Cicaluni e tirrimoti
no ‘nc’è forza ca lu scoti;

e no l’onnu ma’ mancati
tutti sti calamitati.

Sembra ‘nnu gicanti bbuenu
situatu ‘ntra ‘nnu tronu

comu sia ca ddetta leggi,
‘stu paisi sta pruteggi.

Fitiricu ‘Mpiratori,
ch’era ‘nn’omu ti valori,

‘stu paisi prifiriu
a cuant’atri pussitiu.

Sembra faula ‘sta storria
ca ‘nni faci ‘sta mimorria,

ti ‘nna nobili Prusàpia
ti lu regnu ti Missàpia,

fortunata a ‘llu taveru
si’ la megghiu ti ccuà mmeru.

Iu so’ figghiu ti ‘sta terra,
ca ‘stu vantu no si scerra,

ti dimostru cu l’affettu
ca ‘sti versi a ‘ndialettu,

sontu scritti cu lu cori
sintimient’e tant’amori.

Iu so tanta ‘nnamuratu
ca ti cuannu ccuà so natu,

biniticu lu passatu
ti ‘stu giurnu furtunatu;

tu si’ l’atra mamma mia,
Orria bedda, Orria mia!

15 febbraio 1979


Attilio Mingolla
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...