
Quandu mori quarchitunu,
sta n'usanza brindisina
ca si manda alli parienti,
cu si ponnu cunzulari,
cintinari ti stanati
cu la rrobba ti mangiari.
Quandu rriva pò la sera,
si ccumenza a 'nfurcinari:
ci stacchioddi, ci purpetti,
ci scarpetti o calamari.
Ogni tantu nu lamientu,
ogni tantu na chiangiuta,
e pi gnottiri dda rrobba,
mò nci voli na mbivuta.
Negramaru, malvasia,
mieru toci alla boccata,
e si scordunu quedd'anima
ca ti picchi hannu pricata.
Na battuta ti lu zziu,
na risata ti la nora,
stannu a giru a quedda bbanca
comu minimu ti n'ora.
Ci lu muertu li vitia,
e ci pò putia parlari,
comu minimu li muerti
nc'era certu a jastimari.
Mò cu totta quedda rrobba
ca s'hannu carollata
si ndi vannu 'ntra lu liettu:
la papagna l'è calata.
Quandu arriva la matina....
nisciunu nc'è durmutu,
lu pinzieru stava fissu
allu muertu e allu chiautu.
Ma ué sa' qual'è lu giustu?
No hannu filu chiusu uecchi
pircè totta quedda sbobba
li sta 'ssia di 'ntra li recchi!
Giampiero Martinese