sabato 9 ottobre 2010

A proposito di CUNSULU vi propongo una poesia dell'amico Giampiero Martinese, poeta brindisino.

Questo articolo è strettamente correlato al precedente.

Quandu mori quarchitunu,
sta n'usanza brindisina
ca si manda alli parienti,
cu si ponnu cunzulari,
cintinari ti stanati
cu la rrobba ti mangiari.

Quandu rriva pò la sera,
si ccumenza a 'nfurcinari:
ci stacchioddi, ci purpetti,
ci scarpetti o calamari.

Ogni tantu nu lamientu,
ogni tantu na chiangiuta,
e pi gnottiri dda rrobba,
mò nci voli na mbivuta.

Negramaru, malvasia,
mieru toci alla boccata,
e si scordunu quedd'anima
ca ti picchi hannu pricata.

Na battuta ti lu zziu,
na risata ti la nora,
stannu a giru a quedda bbanca
comu minimu ti n'ora.

Ci lu muertu li vitia,
e ci pò putia parlari,
comu minimu li muerti
nc'era certu a jastimari.

Mò cu totta quedda rrobba
ca s'hannu carollata
si ndi vannu 'ntra lu liettu:
la papagna l'è calata.

Quandu arriva la matina....
nisciunu nc'è durmutu,
lu pinzieru stava fissu
allu muertu e allu chiautu.

Ma ué sa' qual'è lu giustu?
No hannu filu chiusu uecchi
pircè totta quedda sbobba
li sta 'ssia di 'ntra li recchi!

Giampiero Martinese
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...