L’usanzi ti Natali
a ‘stu paisi mia,
li cchiù tratizziunali
ti comu si facia,
so rricurdati ‘ccuani
comu ‘nna vera storria,
spirannu ca rimani
ti ‘st’usi ‘nna mimorria:
la ggenti cu passioni
cu fet’e fantasia,
pi cranni tivuzzioni
presepi custruia,
tanta si sbizzarria
cu lu facia beddu,
cu pont’e galleria
lu lagu e lu castieddu.
La sera ti viscigghia
si rriunia divota,
insiemi alla famigghia
la ggenti dda ‘rricota,
cantann’a llu Missia
“Tu scendi dalle stelle”,
liggennu ‘nna puisia
o a cuntà sturielli.
Pò la patrona uffria
scaiezzul’e rusoliu,
mieru ti marvasia
e frisi fatt’a l’olliu,
o puru to’ piscuetti
fatti ti manu sua,
o buccunotti cuetti
cu la mostarda t’ua.
E dda vitii ‘rriari
‘nn’allegru cuncirtinu,
sunannu Pasturali
cantann’a llu Bambinu.
Intant’a lla cucina
la femmana fricia,
trimpava la farina
pi pizzariedd’e tria;
o baccalai cu gnocchi
li fung’e lampasciuni,
cu bbinchia tanta vocchi
ti crann’e di vagnuni;
frittelli e cartiddati,
pettuli e purcidduzzi,
o cozzi ‘rracanati
frittura ti merluzzi,
(ca s’era rrispittari
ddasciun’e astinenza,
no ss’era ‘ncammarari
pi Santa Pinitenza).
Po’ si sciucav’a mazzettu
a tombula, settemmienzu,
scuponi, a setti uettu,
o pur’a n’atru scherzu,
e si facia bardorria
pi totta la nuttata,
‘ntra l’alligria e gloria
la festa era spicciata.
Mò ti cuedd’armunia
ti fratellanza vera,
sintimu nostalgia
ti ‘nn’epuca sincera.
14 settembre 1992
Attilio Mingolla